Sindromul de suprapopulare bacteriană a intestinului subțire (SIBO)

Ce este SIBO?

SIBO, sau suprapopularea bacteriană a intestinului subțire este o boală a sistemului digestiv, cauzată de proliferarea excesivă a bacteriilor în intestinul subțire. Se înmulțesc în exces bacterii care în mod normal nu se găsesc în această porțiune a tractului digestiv. SIBO apare frecvent, afectând aproximativ 34% dintre persoanele care se confruntă cu probleme digestive, provocând tulburări semnificative ale proceselor de digestie și de absorbție. ¹ Simptomele sale sunt adesea nespecifice și se aseamănă cu cele ale altor boli digestive, motiv pentru care de obicei fie nu este diagnosticată deloc, fie este diagnosticată târziu ². Netratată, SIBO poate duce la complicații mai grave, cu consecințe pe termen lung precum malnutriția și carența de vitamine. De aceea este importantă stabilirea cât mai rapidă a unui diagnostic precis și elaborarea unui plan de tratament.

Simptomele SIBO

Simptomele SIBO pot varia de la o persoană la alta și afectează în principal sistemul digestiv. Manifestările pot depinde de numărul și de localizarea bacteriilor înmulțite în exces. Pot apărea balonare, lipsa poftei de mâncare, greață, formarea excesivă de gaze, modificarea tranzitului intestinal, o senzație neplăcută de plenitudine după masă, precum și scădere involuntară în greutate și malnutriție. O parte dintre simptome sunt cauzate de faptul că bacteriile ajunse în intestinul subțire fermentează carbohidrații încă digerați incomplet, iar în urma fermentației se formează diverse gaze (hidrogen, metan) și acizi. Primele pot provoca dureri abdominale, crampe, balonare și constipație, iar ceilalți irită mucoasa intestinală și pot duce la diaree. Aceste procese pot influența semnificativ calitatea vieții și duc adesea la alte probleme digestive. ³ SIBO poate provoca și numeroase simptome din afara sistemului digestiv. Sistemul intestinal este strâns legat de sistemul hormonal și de cel nervos, astfel încât dezechilibrarea florei bacteriene poate contribui, printre altele, la apariția problemelor de piele sau a stărilor de anxietate. ⁴ Deoarece la baza simptomelor de mai sus pot sta și alte boli digestive, este recomandat ca în fiecare caz să se investigheze dacă SIBO este cauza acuzelor. Dacă observați diaree persistentă, scădere rapidă și involuntară în greutate sau dureri abdominale severe care durează mai mult de câteva zile, este bine să vă adresați cât mai curând unui medic. ⁵

Simptomele SIBO pot varia de la o persoană la alta și afectează în principal sistemul digestiv.

SIBO netratată poate duce la numeroase probleme grave de sănătate. Produsele bacteriilor înmulțite în exces în intestinul subțire pot deteriora mucoasa intestinală, reducând absorbția carbohidraților și a proteinelor. Anumite bacterii descompun acizii biliari, ceea ce duce la o digestie insuficientă a grăsimilor și la diaree. Dacă grăsimile nu se absorb corespunzător, organismul nu poate valorifica pe deplin vitaminele liposolubile A, E, K și vitamina D. ³ SIBO poate provoca o carență de vitamina B12 în organism, deoarece anumite bacterii înmulțite în exces o consumă în cantități mai mari. Vitamina B12 este indispensabilă pentru funcționarea normală a sistemului nervos, joacă un rol central în procesul de formare a sângelui și este necesară, de asemenea, pentru descompunerea histaminei. În lipsa ei pot apărea simptome precum oboseală, slăbiciune și amorțeli. Proliferarea bacteriilor producătoare de hidrogen se asociază cu o probabilitate mai mare cu carența de vitamina B12 decât cea a bacteriilor producătoare de metan, întrucât unele specii bacteriene producătoare de metan sunt capabile să producă vitamina B12. ^6–7 Pe lângă carența de vitamine pot apărea și tulburări electrolitice, dintre care se remarcă deficitul cronic de calciu, care duce la osteoporoză. ⁵

Tipurile de SIBO

Putem împărți SIBO în diferite tipuri, în funcție de bacteriile care s-au înmulțit în exces în intestinul subțire. Este important să deosebim tipurile, deoarece se pot manifesta prin simptome diferite și necesită tratamente diferite. ^8–9

1. SIBO cu dominanță de hidrogen:

Acest tip este cel mai frecvent, cu o pondere de aproximativ 60%, și este cauzat de proliferarea speciilor producătoare de gaz hidrogen (de ex. Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae). De obicei se însoțește de diaree, balonare și crampe abdominale. La baza sa stă cel mai frecvent o floră intestinală dezechilibrată în urma utilizării de antibiotice, iar diagnosticarea se face prin testul respirator pentru hidrogen.

2. SIBO cu dominanță de metan:

În acest caz, bacteriile din intestinul subțire produc metan (de ex. Methanobrevibacter smithii.) Acest tip de SIBO se însoțește de obicei de o motilitate intestinală redusă și de constipație. Diagnosticul se stabilește prin testul respirator pentru metan, în cadrul căruia se folosesc diferite substraturi, de ex. lactuloză sau glucoză, însă această analiză nu este momentan disponibilă în toate țările.

3. SIBO mixt:

În tipul mixt se înmulțesc în exces în intestinul subțire atât bacteriile producătoare de hidrogen, cât și cele producătoare de metan.

4. SIBO cu dominanță de hidrogen sulfurat:

În această variantă de SIBO, bacteriile proliferate produc hidrogen sulfurat prin utilizarea hidrogenului. Acest compus are un miros neplăcut, sulfuros, relaxează musculatura netedă și, în cantități excesive, are efect proinflamator. Poate fi asociat cu numeroase tulburări digestive: sindromul intestinului iritabil (IBS), intestinul permeabil și bolile inflamatorii intestinale. Specii cunoscute ca producătoare de hidrogen sulfurat: Citrobacter, Clostridium, Collinsella, Desulfovibrio, Escherichia, Enterobacter, Fusobacterium, Klebsiella, Prevotella și Proteus.

5. SIFO:

SIFO (Small Intestinal Fungal Overgrowth) apare atunci când în intestinul subțire se înmulțesc fungii. SIFO prezintă simptome și cauze declanșatoare asemănătoare cu ale SIBO.

Diagnosticarea SIBO: înțelegerea opțiunilor

Diagnosticul SIBO poate reprezenta o provocare pentru specialiști, deoarece simptomele sale nu sunt suficient de specifice și sunt greu de deosebit de cele ale altor boli gastrointestinale. În plus, cu instrumentele de diagnostic (de ex. endoscopia) intestinul subțire este greu accesibil, deci mai greu de investigat. Dacă simptomele și istoricul medical al cuiva indică SIBO, cea mai simplă și mai nedureroasă investigație este un test respirator. Cu ajutorul acestuia se poate confirma diagnosticul de SIBO, se poate evidenția gradul proliferării și dacă predomină bacteriile producătoare de hidrogen sau de metan.

Testele respiratorii

În prezența SIBO, bacteriile provenite din intestinul gros încep să fermenteze carbohidrații deja în intestinul subțire, motiv pentru care se produce o cantitate mai mare de gaz. Pentru diagnostic se folosesc cel mai frecvent teste respiratorii pentru hidrogen, care evidențiază producția timpurie de gaz hidrogen apărută din cauza proliferării bacteriilor din intestinul subțire. Hidrogenul astfel format ajunge în fluxul sanguin și este eliminat prin plămâni odată cu aerul expirat. Există și un test care măsoară nivelul gazului metan, însă acesta nu este momentan disponibil în toate țările. Testele respiratorii sunt alternative neinvazive și rentabile la prelevarea directă de țesut prin endoscopie. ¹⁰ În cazul SIBO, testul respirator este considerat pozitiv dacă nivelul hidrogenului (H2) crește peste 20 ppm față de valoarea de bază pe parcursul a 90 de minute, iar nivelul metanului (CH4) crește peste 10 ppm oricând în interval de 2 ore. ¹¹ Alte metode de diagnostic

• Analize de sânge: pentru măsurarea nivelului de vitamine, de proteine și a markerilor inflamatori.
• Analize de scaun: utile pentru analiza grăsimilor, proteinelor, carbohidraților nedigerați, precum și a acizilor biliari, și pentru identificarea markerilor inflamatori și a altor infecții. Analiza compoziției speciale a microbiomului intestinal (analiza genomului din scaun) poate ajuta, de asemenea, la evidențierea cauzelor de fond aflate în spatele simptomelor, astfel încât putem obține o imagine mai completă asupra bacteriilor din intestinul gros. Deși această analiză nu indică din ce parte a tractului digestiv provin bacteriile, există anumite specii care trăiesc în mod special în intestinul subțire, iar prezența lor în scaun indică o închidere insuficientă a așa-numitei valve ileocecale, aflată la granița dintre intestinul subțire și cel gros.
• Investigații imagistice: pentru identificarea modificărilor structurale sau a altor leziuni organice patologice care pot contribui la apariția, respectiv la menținerea SIBO.
• Aspiratul și cultura din intestinul subțire: investigație endoscopică în cadrul căreia se prelevează o probă de țesut din porțiunea superioară a intestinului subțire în scopul analizei bacteriologice. ¹²

Este important de menționat că diagnosticarea SIBO este complexă, astfel încât pot fi necesare mai multe investigații. În cazul aspiratului din intestinul subțire și al testului respirator nu există o valoare-prag general acceptată privind ceea ce se consideră un rezultat pozitiv. Acest lucru îngreunează diagnosticul la persoanele care au rezultate mai puțin clare ale testelor.

Apariția SIBO

La baza apariției SIBO pot sta tulburări de motilitate, anatomice, imunitare, ale sistemului nervos, metabolice și alte tulburări sistemice. În intestinul subțire funcționează numeroase mecanisme de apărare care împiedică înmulțirea bacteriilor. Printre acestea se numără acidul gastric și bila, care distrug bacteriile; peristaltismul (mișcarea intestinală), care ajută la eliminarea reziduurilor; valva ileocecală, care împiedică revenirea bacteriilor din intestinul gros în intestinul subțire; precum și un anumit anticorp (IgA secretor), care întărește imunitatea intestinală. Dacă aceste mecanisme de apărare nu funcționează corespunzător, SIBO apare cu o probabilitate mai mare. ¹³

La baza apariției SIBO pot sta tulburări de motilitate, anatomice, imunitare, ale sistemului nervos, metabolice și alte tulburări sistemice.

Rolul acidului gastric, al bilei și al pancreasului

Acidul gastric și bila joacă un rol important în împiedicarea trecerii mai departe a bacteriilor odată cu alimentele în intestine ¹³. Când nivelul acidului gastric este scăzut, procesul de digestie a proteinelor devine insuficient, astfel crește riscul apariției SIBO. Un nivel scăzut al acidului gastric poate fi cauzat de o infecție (Helicobacter pylori), de anumite medicamente (inhibitori ai pompei de protoni folosiți pentru reducerea acidității), de anumite intervenții chirurgicale, precum și de stres. ¹⁴ Bolile bilei și ale căilor biliare pot fi și ele în legătură cu SIBO. Funcționarea lor anormală poate duce la scăderea efectului antimicrobian, ceea ce reprezintă una dintre cauzele declanșatoare ale SIBO. Totodată, SIBO în sine poate contribui la apariția bolilor vezicii biliare. Odată apărută SIBO, bacteriile întâlnesc prea devreme acizii biliari și îi descompun. În mod normal, acest proces s-ar desfășura doar în intestinul gros, unde se află marea majoritate a bacteriilor. Din cauza proliferării bacteriene din intestinul subțire, însă, acizii biliari se descompun prematur și astfel nu își pot îndeplini funcțiile. Din cauza cantității reduse de acizi biliari, grăsimile și nutrienții liposolubili nu se pot absorbi corespunzător, ceea ce duce la apariția unor stări carențiale. ¹⁵ Pancreasul produce, printre altele, și enzime care descompun proteinele. În cazul funcționării insuficiente a acestuia (de ex. pancreatită cronică), acest proces lipsește, astfel încât bacteriile care descompun proteinele nedigerate se înmulțesc în intestine, ceea ce crește riscul apariției SIBO. ¹⁶

Tulburările motilității intestinale

Complexul motor migrator (migrating motor complex – MMC) este un tip special de peristaltism, care apare pe stomacul gol. Este alcătuit din contracții ritmice care încep aproximativ la fiecare 90–120 de minute în stomac sau în intestinul subțire. Acestea „curăță” intestinul subțire prin faptul că împiedică refluxul bacteriilor și favorizează înaintarea mai departe a conținutului intestinal. Din cauza mișcării insuficiente a intestinului subțire, alimentele rămân prea mult timp în intestinul subțire înainte de a ajunge în intestinul gros. Ca urmare, bacteriile continuă să se înmulțească în intestinul subțire, iar bacteriile din intestinul gros refluează în intestinul subțire. SIBO se asociază frecvent cu afecțiuni care influențează motilitatea intestinală, precum IBS, utilizarea de narcotice, enterita după radioterapie, hipotiroidismul (funcționarea redusă a tiroidei), diabetul și sclerodermia. ¹³

Factorii anatomici

Mișcarea corespunzătoare a valvei ileocecale (mușchiul sfincter dintre intestinul subțire și cel gros) și a ileonului (partea inferioară a intestinului subțire) împiedică revenirea bacteriilor din intestinul gros în intestinul subțire. Anomaliile anatomice, precum diverticuloza intestinului subțire, stenoza intestinală, aderențele postoperatorii, operațiile de îngustare a stomacului și îndepărtarea chirurgicală a anumitor porțiuni ale intestinului pot contribui, de asemenea, la apariția SIBO. ¹⁷

Rolul sistemului imunitar

IgA secretor (imunoglobulina) prezent în sistemul intestinal împiedică înmulțirea bacteriilor și menține imunitatea intestinală. Stări de imunodeficiență precum sindromul de imunodeficiență dobândită (SIDA), imunodeficiența comună variabilă și deficitul de IgA cresc, de asemenea, riscul de SIBO.

Rolul stresului

Reglarea funcțiilor vitale (de ex. respirația, bătăile inimii, tensiunea arterială) este realizată de sistemul nervos vegetativ. Acesta se poate împărți în două părți: sistemul nervos simpatic este responsabil de reacția «luptă sau fugi», în timp ce sistemul nervos parasimpatic joacă un rol în calmarea organismului și în reglarea digestiei. Ambele sisteme interacționează cu sistemul nervos enteric, care coordonează procesele digestive. Sub efectul stresului, peristaltismul tractului gastrointestinal se modifică, durerea viscerală se intensifică, secreția sucurilor digestive scade, permeabilitatea peretelui intestinal crește, iar capacitatea de regenerare a mucoasei intestinale se deteriorează ¹⁸. Această interacțiune poate funcționa și invers: problemele intestinale persistente pot amplifica, prin comunicarea bidirecțională a axei intestin–creier, stresul sistemului nervos central. Tulburarea funcționării axei intestin–creier poate contribui la numeroase boli gastrointestinale, provocând BII, IBS, intoleranțe alimentare sau ulcer peptic. ¹⁹ În cazul SIBO, poate crea probleme disfuncția sistemului central de reglare a răspunsului la stres, axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană (HPA), care contribuie prin mai multe mecanisme la apariția SIBO. Pe de o parte, hormonii de stres ai axei HPA favorizează creșterea bacteriilor patogene în microbiomul întregului sistem intestinal și, în general, cresc susceptibilitatea la infecții ²⁰. Pe de altă parte, sistemul de stres inhibă direct și MMC-ul menționat mai sus, care reglează înaintarea și digestia alimentelor ²¹. În plus, stresul reduce nivelul de IgA secretor (sIgA), imunoglobulină care ajută la menținerea funcțiilor imunitare de protecție la nivelul mucoaselor. În concluzie, disfuncția axei HPA provoacă deteriorarea motilității, slăbirea imunității mucoaselor, precum și intensificarea creșterii bacteriilor. ²²

SIBO și bolile metabolice

Organismele vii preiau substanțe din mediul lor, le descompun, le încorporează în celulele lor și le depozitează sub formă de energie, iar substanțele nefolosite le elimină din organism. Perturbarea proceselor metabolice poate duce la apariția a numeroase boli (de ex. hipertensiune arterială, obezitate, diabet). Bolile metabolice se însoțesc de o inflamație cronică, de intensitate scăzută (silent inflammation) și au efect asupra microbiomului intestinal. În obezitate, bacteriile Firmicutes ajung să predomine față de bacteriile Bacteroides. Ca urmare a modificării patologice a raportului dintre bacterii, cresc și mai mult aportul caloric și producția de acizi grași cu lanț scurt, ceea ce, prin endotoxinele care provoacă inflamație, crește permeabilitatea epiteliului intestinal. Astfel, obezitatea și SIBO formează un cerc vicios ²³. Perturbarea echilibrului optim pentru noi al bacteriilor din sistemul intestinal (disbioza) este frecventă nu doar în rândul persoanelor supraponderale, ci și al celor care suferă de sindrom metabolic. La persoanele cu diabet apar în multe cazuri tulburări gastrointestinale. La persoanele cu diabet de tip 1 și de tip 2, frecvența SIBO este semnificativ mai mare. Complicațiile diabetului, precum neuropatia vegetativă și glicemia crescută, deteriorează peristaltismul gastrointestinal, creând condiții favorabile pentru proliferarea bacteriilor. ²³

SIBO și IBS

SIBO este foarte frecventă în rândul pacienților care suferă de IBS. Potrivit unui studiu, din 202 de pacienți cu IBS, la 157 de persoane (75%) s-a putut diagnostica SIBO ²⁴. SIBO se asociază mai frecvent cu IBS-ul cu constipație decât cu tipul cu diaree ²³. Ambele afecțiuni activează sistemul imunitar, ceea ce crește cantitatea de citokine proinflamatorii în mucoasa intestinală, sporind permeabilitatea acesteia. În ciuda asemănărilor, tratamentul celor două boli poate fi diferit.

Tratamentul SIBO

Tratamentul SIBO este un proces complex, care necesită mai multe abordări. Scopul său este eliminarea proliferării bacteriilor din intestinul subțire, tratarea cauzei declanșatoare și a complicațiilor, precum și prevenirea recidivei.

Tratamentul SIBO este un proces complex, care necesită mai multe abordări.

Terapia cu antibiotice

Tratamentul medical convențional se realizează cel mai frecvent printr-o cură de antibiotice, care poate însemna administrarea unui singur antibiotic sau combinarea mai multor antibiotice diferite ⁵. Deoarece pot fi prezente simultan mai multe tipuri de bacterii, acestea pot necesita tratamente diferite ¹⁵. Din păcate, s-au realizat puține studii care să ofere îndrumări clinicienilor privind alegerea tipului, dozei și duratei terapiei cu antibiotice, astfel încât tratamentele pot fi foarte diverse ²⁵. O cură scurtă de antibiotice reduce adesea semnificativ numărul bacteriilor patologice, însă bacteriile pot reveni după întreruperea antibioticului, motiv pentru care poate fi necesar și un tratament pe termen lung. Pericolul constă în faptul că antibioticele elimină majoritatea bacteriilor intestinale, inclusiv pe cele normale și pe cele patologice. Ca urmare, antibioticele pot agrava tocmai problemele pe care încearcă să le rezolve.

Tratamentul simptomatic

Pentru ameliorarea simptomelor SIBO există numeroase metode de tratament. Printre acestea se numără reducerea balonării și a durerii cu medicamente, folosirea laxativelor în caz de constipație, precum și utilizarea unor substanțe care favorizează motilitatea intestinală. În caz de diaree, introducerea antidiareicelor poate ajuta pe termen scurt la gestionarea simptomelor. ¹³ În tratarea tulburărilor digestive este deosebit de importantă asigurarea unei producții adecvate de acid gastric și de enzime digestive. Dacă lipsesc acidul gastric și/sau enzimele pancreatice, este recomandat să se ia în considerare administrarea de suplimente alimentare.

Dietele de eliminare

Terapia alimentară are o importanță deosebită în tratamentul SIBO. Există diferite diete de eliminare, printre care, de exemplu, Dieta Specifică de Carbohidrați (SCD) și dieta săracă în FODMAP (oligozaharide, dizaharide, monozaharide și polioli fermentabili), care limitează consumul de carbohidrați ușor fermentabili. FODMAP-urile sunt greu absorbite de sistemul digestiv, iar bacteriile se hrănesc cu plăcere din ele. Reducerea acestui tip de carbohidrați poate îmbunătăți absorbția nutrienților și poate reduce proliferarea bacteriilor ²⁶. În cadrul unui studiu, persoanele care au urmat dieta FODMAP au avut o ameliorare a simptomelor, ceea ce se datorează probabil și faptului că aceasta este o dietă relativ ușor de urmat. ^16–27

Dieta elementală

În cazurile mai grave, când tratamentul cu antibiotice și dieta de eliminare nu aduc rezultatul dorit, medicii pot recomanda o dietă elementală. Dieta elementală este un regim medical lichid, care ajută la gestionarea dificultăților de digestie și de absorbție a nutrienților din alimente. Nutrienții din lichid sunt prezenți în formă „predigerată” (sau în formă elementală), pentru a favoriza absorbția. Dieta elementală poate fi folosită adesea alături de tratamentul cu antibiotice sau de sine stătător, dacă pacientul nu tolerează antibioticele. Aceasta poate ajuta la preluarea nutrienților în intestinul subțire, reducând totodată cantitatea de resturi alimentare care hrănesc bacteriile. Dieta elementală poate fi foarte restrictivă și poate avea numeroase efecte secundare, de exemplu sub formă de dureri abdominale, greață și diaree. În anumite cazuri poate crește glicemia, astfel încât persoanelor cu diabet și cu boli renale li se recomandă doar sub strictă supraveghere medicală. ¹⁶

Terapii naturale și plante antimicrobiene

Tratamentul SIBO include și tratarea carențelor nutriționale de fond. La persoanele care suferă de SIBO, problema de absorbție cauzează frecvent boli carențiale și malnutriție. Este importantă completarea corespunzătoare a vitaminelor și mineralelor, precum și tratarea malnutriției și favorizarea creșterii în greutate. Utilizarea plantelor antimicrobiene în tratamentul SIBO este tot mai acceptată. Într-un studiu realizat la Spitalul Johns Hopkins s-a comparat, timp de 4 săptămâni, efectul unui antibiotic folosit special în bolile intestinale și cel al unei terapii zilnice cu plante concentrate, la pacienți cu SIBO nou-diagnosticat. Potrivit rezultatelor, eficacitatea unor concentrate din plante a fost egală cu cea a antibioticului, dar cu mai puține efecte secundare. ^28–29 Sunt cunoscute mai multe plante cu efect antimicrobian, precum oregano (Origanum vulgare), care distruge direct sau inhibă puternic creșterea microbilor intestinali. Uleiul de oregano are, pe lângă acestea, și alte proprietăți benefice, precum inducerea apoptozei (moarte celulară programată) în celulele umane de cancer de colon. Cimbrul (Thymus vulgaris) are un efect antibacterian larg, în timp ce pelinul alb (Artemisia absinthium) are, pe lângă efectul antimicrobian semnificativ, și un efect antiinflamator, important în patogeneza SIBO, și poate fi folosit cu succes pentru reducerea inflamației intestinale. Uleiul esențial de cimbru roșu (Thymus coccineus) inhibă creșterea anumitor specii de Escherichia coli și a Staphylococcus aureus. Extractul din rădăcină de dracilă indiană (Berberis aristata) conține berberină și are proprietăți antimicrobiene, antiinflamatoare, precum și antidiareice. Coada-calului (Equisetum arvense) are un efect antimicrobian puternic, cu spectru larg, împotriva a numeroase microorganisme enterice, inclusiv Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa și Salmonella enteritidis, precum și fungi, cum ar fi Aspergillus niger și Candida. ³⁰ Pe lângă acestea, și alte plante au proprietăți remarcabile. Roinița (Melissa officinalis) are efect anxiolitic și antidepresiv, ceea ce poate fi util și pentru pacienții care suferă de IBS, în timp ce rădăcina de coptis (Coptis chinensis) are efect inhibitor asupra creșterii bacteriilor, este antimicrobiană, antiinflamatoare și favorizează digestia. Există substanțe prokinetice naturale, precum ghimbirul, melatonina, curcumina și uleiul de mentă, care pot ajuta la îmbunătățirea motilității stomacului și a intestinului subțire, prevenind astfel proliferarea bacteriilor și recidiva SIBO.

Utilizarea plantelor antimicrobiene în tratamentul SIBO este tot mai acceptată.

Probioticele

Deși studiile de înaltă calitate realizate cu probiotice sunt limitate, beneficiile unor tulpini sunt deja cunoscute în tratamentul altor boli (de ex. boală inflamatorie intestinală, IBS, diaree asociată antibioticelor). Un studiu din 2014 a analizat concret SIBO, în cadrul căruia pacienții cu simptome au fost tratați timp de trei săptămâni cu antibiotice. Ulterior, timp de șase luni, unul dintre grupuri a primit un sinbiotic (prebiotic și probiotic împreună), iar celălalt grup nu. În grupul care a primit sinbioticul s-a observat o ameliorare semnificativă în privința durerii, balonării, eructațiilor și diareei. Studiul a arătat că utilizarea sinbioticului a intensificat efectul antibioticului și a putut crește șansa de vindecare. Deși este o cercetare inițială, rezultatul său pozitiv poate deschide calea unor studii mai ample și mai riguroase. ³¹ În ansamblu, utilizarea probioticelor și a prebioticelor reprezintă o posibilitate promițătoare în tratamentul SIBO, în special din perspectiva minimizării posibilelor efecte secundare ale antibioticelor și a restabilirii echilibrului microbiotei intestinale.

Transplantul de microbiotă fecală

Transplantul de microbiotă fecală înseamnă transferul bacteriilor intestinale ale unei persoane sănătoase în sistemul intestinal al unui pacient, ceea ce poate ajuta la restabilirea unei flore intestinale sănătoase și la împiedicarea proliferării bacteriilor dăunătoare. Aceasta este o metodă de tratament mai nouă, experimentală, care se aplică în cazurile severe, recurente. În prezent se utilizează în principal în cazul infecției cu Clostridium difficile. Ca efect secundar, în cazuri rare, transplantul de microbiotă fecală poate crește riscul de transmitere a anumitor boli provenite de la donator, din cauza unei selecții necorespunzătoare. ¹⁶

Aspecte legate de stilul de viață și alte considerații

Aspectele legate de stilul de viață sunt și ele importante în tratamentul SIBO. Stresul cronic și disfuncția axei HPA joacă un rol semnificativ în apariția și menținerea bolii. De aceea se recomandă folosirea unor metode precum mișcarea fizică aerobă, meditația, masajul, yoga și o igienă a somnului adecvată, care susțin funcționarea corespunzătoare a sistemului nervos și sănătatea sistemului digestiv ³². Este important și aportul adecvat de micro- și macronutrienți, chiar sub formă de suplimente alimentare, pentru buna funcționare a organismului și a sistemului imunitar. Prin toate acestea se poate favoriza restabilirea personalizată a disbiozei intestinale. Tratamentul SIBO necesită o abordare multidisciplinară, cu colaborarea activă a pacientului. Eficacitatea și siguranța fiecărei metode terapeutice pot varia, de aceea, pe parcursul tratamentului, se recomandă supravegherea unui specialist.