Medicina funcțională

Medicina funcțională răspunde nevoilor de sănătate ale secolului XXI, mutând accentul de la o practică medicală tradițională, centrată pe boală, către o abordare mult mai centrată pe pacient. Medicina funcțională privește omul în ansamblu, nu doar un grup izolat de simptome. Ia în considerare întregul istoric medical, precum și modul în care predispozițiile genetice, factorii de mediu și factorii legați de stilul de viață interacționează între ei și rolul pe care îl pot juca în starea de sănătate pe termen lung, în special în cazul afecțiunilor complexe, cronice. Deși medicina funcțională și nutriția funcțională sunt termeni folosiți adesea cu același sens, în realitate nu se referă la același lucru. Medicina funcțională este o abordare amplă, care privește problemele de sănătate ca disfuncții sistemice ale organismului. Nutriția funcțională duce această perspectivă și mai departe, evidențiind că alimentația reprezintă baza fundamentală a sănătății, iar o alimentație necorespunzătoare poate cauza numeroase probleme. ¹ În Europa, medicina funcțională este încă un domeniu relativ nou, aflat în stadiul incipient de dezvoltare, spre deosebire de Statele Unite, unde există deja o experiență de decenii în acest domeniu. În SUA există o practică bine consolidată privind modul în care medicina funcțională poate contribui la prevenirea și gestionarea bolilor cronice. În clinici, medicii colaborează adesea cu consilieri (coachi) de stil de viață funcțional pentru a oferi pacienților un sprijin personalizat în tranziția către un stil de viață mai sănătos și în menținerea acestuia pe termen lung. ²

Ce este medicina funcțională?

Modelul medicinei funcționale este o abordare personalizată, centrată pe pacient și bazată științific, care le permite pacienților și specialiștilor să colaboreze pentru a identifica cauzele declanșatoare ale bolilor și pentru a construi o calitate optimă a vieții. Necesită o înțelegere profundă a factorilor genetici, biochimici și legați de stilul de viață ai fiecărei persoane și folosește aceste date pentru a elabora planuri de îngrijire personalizate, care conduc la ameliorarea simptomelor. ³ Caracteristicile medicinei funcționale:

1. Este centrată pe pacient, și nu pe boală. Scopul său este promovarea sănătății, care depășește simpla absență a bolii. ⁴
2. Specialistul examinează dezechilibrele clinice ale sistemelor biologice și identifică acele puncte de legătură care dezvăluie cauzele subiacente ale bolilor și disfuncțiilor. ^5–6
3. În locul tratamentelor simptomatice care aduc o ameliorare temporară, scopul este identificarea cauzelor declanșatoare ale bolilor și vindecarea reală. ⁷
4. În prevenirea și gestionarea bolilor cronice, modificările alimentare și cele legate de stilul de viață au ponderea cea mai importantă. ⁴
5. Medicul și pacientul lucrează împreună la atingerea obiectivelor prin intermediul relației terapeutice. ⁷

Figura 1: Principalele caracteristici ale medicinei funcționale

Relația dintre medicina funcțională și medicina integrativă

Medicina integrativă este o practică a medicinei care consolidează importanța relației dintre terapeut și pacient, se concentrează asupra întregii persoane, este bazată pe dovezi și utilizează toate abordările terapeutice adecvate, toți specialiștii din domeniul sănătății și toate disciplinele pentru a atinge o stare optimă de sănătate și de vindecare. Medicina integrativă este un sistem al cărui scop este să respecte persoana și nevoia acesteia pentru multiplele modalități de vindecare. Această abordare reprezintă un pas înainte uriaș față de punctul în care ajunsese medicina și o revenire la ceea ce medicina a fost cândva. După cum reiese din descrierile de mai sus, medicul integrativ poate aplica o abordare funcțională, iar medicul funcțional poate integra în îngrijirea terapeutică terapiile complementare și specialiștii din domeniile înrudite. Ambele abordări sunt holistice. ⁸

Matricea medicinei funcționale

Practicienii medicinei funcționale folosesc diferite metode pentru a organiza și interpreta informațiile, precum și pentru a lua deciziile de tratament, păstrând totodată posibilitatea unei îngrijiri personalizate și flexibile. Ei preferă sisteme și modele care le permit să se concentreze asupra stării clinice individuale a pacientului, în loc să urmeze ghiduri generale sau șabloane. Unul dintre elementele-cheie ale acestei perspective este matricea medicinei funcționale. Matricea le amintește în esență medicilor să privească problema dintr-o perspectivă investigativă și să ia în considerare fiecare cauză potențială a disfuncțiilor pacientului. Astfel, ei pot oferi recomandări nutriționale care abordează cauzele declanșatoare. Matricea a fost concepută pentru a fi utilizată de medici, dar este utilă și pentru dieteticieni și specialiști în nutriție.

Secțiunea 1: Cele 7 dezechilibre fundamentale

În centrul matricei medicinei funcționale se află o parte care ajută specialistul să organizeze problemele clinice ale pacientului după cele șapte dezechilibre fiziologice fundamentale definite de IFM. Aceste dezechilibre – de exemplu deficitul de nutrienți, inflamația, modificările hormonale sau problemele de detoxifiere – pot sta la baza a numeroase boli cronice, iar tratamentul se concentrează, de asemenea, asupra lor ⁹. Acestea sunt:

• Asimilarea: include digestia, absorbția, respirația și microbiomul intestinal
• Protecție și refacere: se referă la imunitate, inflamații și infecții.
• Energie: are legătură cu reglarea energetică și cu funcția mitocondrială.
• Biotransformare și eliminare: se ocupă de toxicitate și de detoxifiere.
• Transport: examinează dezechilibrele legate de sistemul cardiovascular, precum și de sistemul limfatic.
• Comunicare: are legătură cu neurotransmițătorii, cu mesagerii endocrini și imunitari.
• Integritate structurală: se întinde de la membranele subcelulare până la structurile aparatului locomotor.

Secțiunea 2: Istoricul pacientului

Coloana din partea stângă a matricei („relatarea istoricului pacientului”) este instrumentul prin care putem examina dezvoltarea bolii pacientului pe baza „antecedentelor, factorilor declanșatori și mediatorilor”. ¹⁰

• La antecedente se încadrează toți acei factori care predispun la boală. Aceștia pot fi predispoziții genetice sau influențe de mediu (precum cele alimentare sau legate de condiția fizică).
• Factorii declanșatori sunt cei care provoacă apariția simptomelor bolilor. Printre aceștia se pot număra infecții, traume, toxine din mediu sau alimente la care pacientul este alergic ori sensibil.
• Printre mediatori se numără orice factor care contribuie la modificările patologice și la răspunsurile disfuncționale. Acești mediatori pot fi componente biochimice, de exemplu citokine și hormoni, sau pot fi factori psihosociali, precum gândurile și convingerile pacientului.

Secțiunea 3: factori legați de stilul de viață

Rândul de jos al matricei împarte factorii legați de stilul de viață al pacientului în cinci categorii principale: somn și odihnă, mișcare și activitate fizică, alimentație, gestionarea stresului, precum și relații sociale. Specialiștii care se ocupă de nutriția funcțională sunt pregătiți să abordeze, până la un anumit nivel, fiecare factor legat de stilul de viață, însă domeniul lor de specialitate și de focalizare este nutriția. ¹¹

Protocolul 5-R

Numeroși dieteticieni și specialiști în nutriție funcțională folosesc și o versiune modificată a „protocolului 5-R” al „The Institute for Functional Medicine” (IFM) pentru a trata problemele gastrointestinale ale pacienților care suferă de boli cronice. Protocolul 5-R este alcătuit din următoarele puncte:

1. Remove – Îndepărtare: Îndepărtarea din alimentație a tuturor alimentelor la care pacientul este alergic, sensibil sau intolerant. La acest punct se adaugă și îndepărtarea agenților patogeni prezenți în sistemul digestiv.
2. Replace – Înlocuire: Suplimentarea substanțelor de care organismul duce lipsă, precum vitamine, minerale, acizi grași, enzime digestive etc.
3. Reinoculate – Repopulare: La nevoie, refacerea echilibrului adecvat al bacteriilor intestinale, prin utilizarea de probiotice și alimente fermentate.
4. Repair – Reparare: Repararea, după caz, a leziunilor intestinale, cu ajutorul suplimentelor alimentare care susțin acest proces.
5. Rebalance – Reechilibrare: Prin analizarea stilului de viață actual, identificarea acelor domenii care sunt dezechilibrate. Sunt trecuți în revistă factori precum calitatea somnului, nivelul de stres, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, sprijinul social și activitățile de reducere a stresului. ¹¹

Protocolul 5-R este un instrument util, deoarece oferă un cadru bine structurat pentru gestionarea problemelor de sănătate complexe care necesită o intervenție nutrițională. Pașii protocolului pot fi aplicați succesiv, într-o ordine stabilită, sau chiar în paralel, ca o abordare simultană, în mai multe direcții.

Care este diferența dintre medicina funcțională și medicina tradițională?

Medicina funcțională reprezintă o viziune centrată pe sănătate: scopul său este atingerea și menținerea unei stări optime de sănătate, nu doar tratarea bolilor. În schimb, medicina tradițională – care este extrem de eficientă în gestionarea stărilor acute, a situațiilor de urgență și a multor boli cronice – se concentrează în primul rând asupra simptomelor și afecțiunilor deja instalate. În centrul îngrijirii convenționale se află adesea ameliorarea rapidă a simptomelor, de multe ori prin intervenții medicamentoase sau chirurgicale, în timp ce medicina funcțională pune accentul pe prevenție, pe optimizarea factorilor legați de stilul de viață și pe identificarea cauzelor declanșatoare. Lista următoare rezumă principalele diferențe dintre medicina funcțională și cea tradițională ¹²: Medicina funcțională

• Viziune centrată pe sănătate
• Model bazat pe colaborare, centrat pe pacient
• Luarea în considerare a particularităților biochimice individuale
• Eficientă din punctul de vedere al costurilor pe termen lung
• Eliminarea simptomelor prin identificarea cauzei
• Abordare preventivă
• Suport tehnologic de nivel înalt și atenție personalizată

Medicina tradițională

• Abordare centrată pe boală
• Model ierarhic, condus de medic
• Protocoale de tratament standardizate
• Eficientă pe termen scurt, dar costisitoare
• Tratarea simptomelor cu instrumente eficiente
• Depistarea precoce a bolii
• Utilizarea tehnologiei avansate

Figura 2: Principalele diferențe dintre medicina tradițională și medicina funcțională

Să luăm ca exemplu un pacient diagnosticat cu sindromul intestinului iritabil cu predominanța diareei (IBS-D). Abordarea tradițională, nefuncțională, s-ar concentra în primul rând pe gestionarea simptomelor: pacientul ar primi recomandări privind aplicarea unei diete sărace în FODMAP, identificarea și evitarea alimentelor iritante. În plus, s-ar oferi și îndrumare nutrițională pentru prevenirea deshidratării, frecventă în stările însoțite de diaree. În schimb, scopul medicinei funcționale nu este doar ameliorarea simptomelor, ci descoperirea rădăcinii problemei. O parte a acestei abordări o constituie investigarea țintită, prin analize de laborator, a posibilelor cauze – de exemplu excluderea unor afecțiuni precum SIBO, dezechilibrul florei intestinale (disbioză), infecția parazitară, sensibilitatea alimentară, alergia sau intoleranța. În plus, sunt cartografiate în detaliu stilul de viață, nivelul de stres și starea generală de sănătate a persoanei. Astfel, planul de tratament nu se bazează doar pe simptome, ci este construit, în mod personalizat, pe eliminarea cauzelor declanșatoare. ¹¹ Desigur, medicamentele eliberate pe bază de rețetă își au și ele locul și rostul, însă există numeroase probleme fundamentale atunci când ne bazăm sistemul de sănătate aproape în întregime pe medicamente:

• Medicamentele tratează rareori cauza declanșatoare a problemelor de sănătate.
• Pe lângă faptul că medicamentele maschează simptomele, ele suprimă și funcții ale organismului, inclusiv unele vitale. Astfel, în timp, pot chiar agrava problema.
• Adesea, medicamentele tratează un dezechilibru creând unul sau mai multe altele și, pe lângă aceasta, au și efecte secundare. Frecvent, efectele neintenționate ale medicamentului depășesc efectele benefice dorite. ¹²
• Medicamentele reprezintă, în plus, și o cheltuială semnificativă. În Uniunea Europeană, cheltuielile medii cu medicamentele s-au ridicat la aproximativ 1,4% din PIB, costurile medicamentelor reprezentând circa 17% din totalul cheltuielilor de sănătate. Spre sfârșitul anilor 2010, însă, cel puțin un stat membru a depășit ambele valori medii: cheltuielile cu medicamentele au atins aproape 2% din PIB și au reprezentat peste 30% din totalul cheltuielilor de sănătate. ^13–14

Medicina tradițională tratează adesea bolile cu medicamente care servesc în primul rând la ameliorarea simptomelor, dar care pot provoca totodată efecte secundare – astfel, vindecarea reală lipsește în multe cazuri. În schimb, scopul medicinei funcționale este susținerea activă a sănătății. Specialiștii cu o viziune funcțională își propun fie să prevină apariția bolii, fie, dacă aceasta este deja prezentă, să identifice cauza sa declanșatoare și să urmărească refacerea completă a organismului – nu doar tratarea simptomelor. ¹² Unul dintre punctele forte ale medicinei funcționale este că scurtează timpul dintre descoperirile științifice și aplicarea lor clinică. În timp ce în medicina tradițională pot trece adesea și 15–17 ani până la introducerea unui nou rezultat de cercetare, specialiștii din medicina funcțională integrează aceste progrese în practică în timp real. Datorită acestui fapt, în domeniul medicinei funcționale apar mai rapid metode și terapii inovatoare, pe care pacienții le pot experimenta printre primii. Această viziune îmbină fundamentarea științifică cu abordarea practică, centrată pe pacient, ceea ce a condus în numeroase cazuri la rezultate remarcabile. Mulți pacienți au relatat ameliorarea stării lor în cazul unor probleme cronice sau complexe pe care metodele medicale tradiționale nu le-au putut gestiona eficient. ³

Relația dintre terapeut și client

Una dintre caracteristicile fundamentale ale medicinei funcționale este că se bazează pe parteneriatul dintre terapeut și pacient. Vindecarea poate fi cu adevărat durabilă doar dacă pacientul își asumă responsabilitatea pentru propria sănătate și este dispus să schimbe acele obiceiuri de viață care îi dăunează pe termen lung. În această abordare, terapeutul nu doar dă indicații, ci este un partener în proces: colaborează cu pacientul atât în stabilirea obiectivelor, cât și în privința modului de atingere a acestora. Medicina funcțională nu este o „metodă de vindecare” concretă sau o soluție gata făcută, ci o viziune și un set de instrumente care pot ajuta la inversarea stărilor cronice – cu condiția ca pacientul să fie pregătit pentru schimbare. Specialistul ascultă îngrijorările pacientului, ține cont de dificultăți și ajută la găsirea de soluții pentru acele obstacole care ar putea sta în calea îmbunătățirii sănătății. ² Medicina funcțională recunoaște că stilul de viață și comportamentul joacă un rol esențial în apariția bolilor cronice, motiv pentru care încurajează pacienții să participe activ și conștient la propria vindecare. În schimb, medicina tradițională se bazează adesea, încă, pe o comunicare unidirecțională, în care medicul este „expertul” care oferă răspunsurile, iar pacientul un receptor pasiv. ¹²