Boala autoimună – cauze, prevenție și opțiuni de abordare
Ce este o boală autoimună (AI)?
O boală autoimună este o stare imunologică patologică în care toleranța sistemului imunitar este perturbată, iar organismul începe să își recunoască propriile celule, țesuturi sau organe ca fiind străine, declanșând apoi un răspuns imun țintit împotriva lor, ceea ce provoacă inflamație cronică și leziuni tisulare. 1
Figura 1: Definiția bolii autoimune
Principalele caracteristici ale bolilor autoimune 2:
1. Un dezechilibru între limfocitele T efectoare (responsabile de inițierea răspunsului imun) și limfocitele T reglatoare (responsabile de suprimarea răspunsului imun).
2. Eliminarea insuficientă sau controlul defectuos al celulelor imune autoreactive, care sunt capabile să atace propriile celule și țesuturi ale organismului.
3. Un sistem imunitar activat permanent, cronic „în alertă”, care manifestă o reactivitate crescută chiar și la stimuli inofensivi.
4. Prezența unor procese inflamatorii sistemice sau locale, dar extinse.
În prezent sunt cunoscute peste 80 de boli autoimune diferite. Unele sunt bine cunoscute, precum diabetul de tip 1 și scleroza multiplă, în timp ce altele sunt rare și dificil de diagnosticat. 3 Frecvența bolilor autoimune este considerabil mai mare în rândul femeilor. Acest fenomen se explică, pe de o parte, prin efectul supresor al nivelului mult mai ridicat de testosteron la bărbați și, pe de altă parte, prin producția crescută de limfocite B (celule imune care pot deveni autoreactive), care pot declanșa reacții autoimune. 4
Figura 2: Principalele caracteristici ale bolii autoimune
Factorii de mediu care declanșează bolile AI
Disbioza intestinală și permeabilitatea intestinală
Există tot mai multe dovezi că microbiomul intestinal influențează semnificativ riscul de apariție a bolilor autoimune. Există trei mecanisme principale prin care microbii intestinali influențează procesele autoimune:
1. Microbii intestinali reglează diferențierea limfocitelor T. Într-un intestin sănătos, bacteriile reglează diferențierea limfocitelor T efectoare și reglatoare. În schimb, o infecție bacteriană provoacă apoptoza (moartea celulară) a celulelor epiteliale intestinale, ceea ce, în cele din urmă, permite apariția limfocitelor T autoreactive. 5–6
2. Enzimele microbiene modifică proteinele. Disbioza intestinală modifică tipurile de enzime microbiene prezente în intestin. Modificările acestor enzime alterează proteinele organismului gazdă și pot declanșa un răspuns autoimun. 7
3. Intestinul permeabil permite răspândirea bacteriilor nedorite. Permeabilitatea intestinală crescută (cunoscută și sub numele de „intestin permeabil”) reprezintă un „semnal de pericol” care declanșează procesul bolii autoimune 8. Intestinul permeabil permite ca bacterii în mod normal inofensive să treacă din intestin în circulația sistemică, declanșând astfel un atac autoimun. 9
Nașterea prin cezariană
Tractul intestinal al nou-născuților prin cezariană este colonizat în principal de bacterii provenite de pe pielea mamei, de pe suprafața pielii personalului medical (de ex. medici, asistente), precum și din mediul spitalicesc – printre care, de exemplu, și specii de Staphylococcus. În schimb, microbiomul sugarilor născuți pe cale vaginală este constituit în principal de bacterii provenite din flora vaginală a mamei, inclusiv tulpini benefice de Lactobacillus. Potrivit rezultatelor cercetărilor, compoziția atipică a microbiomului intestinal la sugarii născuți prin cezariană poate influența dezvoltarea sistemului imunitar și, pe termen lung, poate crește riscul de apariție a astmului, a bolilor alergice și a unor boli autoimune. 10–11
Toxinele de mediu
Printre factorii de risc importanți în apariția bolilor autoimune se numără și toxinele de mediu. Mercurul, un metal greu prezent în anumite fructe de mare și în plombele dentare de amalgam, declanșează un proces autoimun prin modificarea expresiei genelor sistemului imunitar. 12 BPA-ul, un plastifiant notoriu prezent pe bonurile caselor de marcat și în recipientele din plastic pentru alimente, declanșează o reacție autoimună prin perturbarea căilor de detoxifiere ale citocromului P450, prin creșterea cantității de lipopolizaharide circulante și prin activarea macrofagelor. 13 Ftalații, un alt grup frecvent de plastifianți, declanșează, prin creșterea stresului oxidativ, o autoimunitate tiroidiană. 14 Nu în ultimul rând, solvenții organici, care se găsesc în produsele de curățare chimică, în diluanții de vopsea, în dizolvanții de ojă și în detergenți, cresc riscul bolilor autoimune prin provocarea unei reacții inflamatorii și a unor leziuni tisulare. 15
Curățenia excesivă
Expunerea la microbi în perioada timpurie a vieții învață sistemul imunitar să facă distincția între sine și non-sine. Sistemul imunitar nu se poate dezvolta normal în lipsa substanțelor microbiene – adică a impurităților și a bacteriilor. Obsesia societății noastre pentru dezinfecție, frecare și aspirare, care îndepărtează fiecare fir de praf din mediul nostru, privează sistemul imunitar în dezvoltare al copiilor noștri de aceste „ocazii de învățare” microbiene, crescând astfel riscul unor disfuncții ale sistemului imunitar în viitor. 16
Glutenul
Cea mai cunoscută boală autoimună declanșată de gluten este boala celiacă. Totuși, glutenul poate cauza probleme nu doar persoanelor cu boală celiacă: el poate juca un rol și în anumite boli autoimune non-celiace, precum tiroidita Hashimoto sau sindromul Sjögren. La baza acestui fenomen stă faptul că glutenul poate declanșa procese inflamatorii care modifică compoziția microbiomului intestinal și cresc permeabilitatea peretelui intestinal. 17
Infecțiile
Deși lipsa expunerii la microbi contribuie la apariția bolilor autoimune, și infecțiile cronice provocate de agenți patogeni joacă un rol esențial în apariția acestora. Boala Lyme cronică declanșează reacții autoimune la nivelul inimii, al sistemului vascular și al articulațiilor, la baza acestora aflându-se mimetismul molecular dintre Borrelia burgdorferi și antigenele proprii ale organismului gazdă 18–19. Infecția cu Helicobacter pylori poate fi asociată cu boli tiroidiene autoimune, în timp ce infecția cu citomegalovirus poate agrava neuroinflamația de origine autoimună 20–21. În multe cazuri, tratarea adecvată a infecțiilor existente poate fi esențială pentru inversarea sau atenuarea proceselor autoimune.
Disfuncția mitocondrială
Disfuncția mitocondrială contribuie la apariția și progresia mai multor boli autoimune, printre care scleroza multiplă (SM) și lupusul 22–23. Pe lângă faptul că mitocondriile servesc drept centrale energetice ale celulelor noastre, ele reglează și autofagia, procesul prin care celulele „fac curățenie” și descompun componentele inutile sau disfuncționale. Disfuncția mitocondriilor duce la defecte ale autofagiei, ceea ce poate declanșa, potențial, o boală autoimună.
Stresul cronic
Un factor de risc dovedit al bolilor autoimune este stresul psihologic 24. Prin modificarea microbiomului intestinal și prin dereglarea axei HPA – sistemul principal de răspuns al organismului la stres –, stresul influențează și răspunsul imun. 25
Perturbarea ritmului circadian
Activitatea celulelor imune este influențată în mare măsură de ritmul circadian, ansamblul de procese biologice care urmează un ciclu de 24 de ore și care modelează comportamentul și procesele fiziologice. Factorii care perturbă ritmul circadian contribuie la disfuncțiile sistemului imunitar. Cercetările au arătat că munca în ture – care perturbă considerabil ritmul circadian – poate fi asociată cu hipotiroidismul autoimun și cu artrita reumatoidă 26–27. Tulburările rezultate din perturbarea ritmului circadian pot contribui și la boli autoimune care afectează sistemul nervos central, precum scleroza multiplă. 28
Lipsa de somn
Strâns legată de tulburările rezultate din perturbarea ritmului circadian, lipsa de somn crește riscul de apariție a bolilor autoimune. Atât insomnia cronică, cât și apneea în somn se asociază cu un risc semnificativ crescut de boli autoimune. 29–30
Figura 3: Factorii de mediu care declanșează bolile autoimune
Nouă boli autoimune frecvente
1. Boala celiacă
Boala celiacă este o boală autoimună în care proteinele glutenului, prezente în cereale precum grâul, declanșează un răspuns imun ce duce la lezarea intestinului subțire. Predispoziția genetică, în special polimorfismele HLA-DQ2 și HLA-DQ8, împreună cu alți factori negenetici, conduce la apariția bolii celiace. 31 Utilizarea frecventă a antibioticelor este considerată un factor important în creșterea incidenței bolii celiace în țările industrializate, din cauza efectului lor nefavorabil asupra florei intestinale.
2. Boala Hashimoto
Boala Hashimoto apare atunci când sistemul imunitar produce anticorpi care atacă glanda tiroidă, ceea ce duce la o producție scăzută de hormoni tiroidieni și la hipotiroidism. Se pare că glutenul joacă un rol important în patogeneza bolii Hashimoto. Mulți pacienți cu boala Hashimoto suferă și de boală celiacă, iar dieta fără gluten aduce o ameliorare clinică. 32–33 În mod interesant, și infecția cu Helicobacter pylori poate declanșa boala Hashimoto. O tulpină deosebit de virulentă de H. pylori, H. pylori CagA-pozitiv (gena A asociată citotoxinei), a fost identificată la persoanele care suferă de boala Hashimoto, iar tratarea infecției a redus autoanticorpii tiroidieni 20. Oamenii de știință consideră că H. pylori CagA-pozitiv declanșează activitatea autoimună tiroidiană deoarece are o secvență genetică foarte asemănătoare cu cea a tiroperoxidazei, enzima implicată în sinteza hormonilor tiroidieni.
3. Boala Graves
În boala Graves, sistemul imunitar produce, de asemenea, anticorpi antitiroidieni, dar aceștia activează receptorul hormonului de stimulare a tiroidei (TSHR), astfel apărând hiperfuncția glandei tiroide. Asemenea bolii Hashimoto, și H. pylori joacă un rol în hiperfuncția tiroidiană autoimună. 20
4. Artrita reumatoidă
Artrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică ce provoacă umflături severe și dureri la nivelul articulațiilor. Este asociată cu modificări ale microbiotei intestinale, precum și cu numeroși agenți infecțioși, printre care bacteria Porphyromonas gingivalis care provoacă parodontita, virusul Epstein-Barr și bacteria Mycoplasma. 34
5. Scleroza multiplă
În scleroza multiplă (SM), sistemul imunitar atacă proteinele din teaca de mielină izolatoare a neuronilor, ceea ce duce la demielinizare și, prin urmare, la moartea neuronilor. Modificările microbiotei intestinale, intestinul permeabil, sensibilitatea la gluten și disfuncția mitocondrială joacă toate un rol în apariția SM. Comparativ cu persoanele sănătoase, cei care suferă de SM prezintă un nivel redus al bacteriilor intestinale antiinflamatorii și o permeabilitate intestinală crescută 35. Aceste modificări intestinale afectează diferențierea limfocitelor T reglatoare, crescând riscul de autoimunitate 35–36. La pacienții cu scleroză multiplă (SM) a putut fi identificat un nivel crescut de Acinetobacter calcoaceticus, o bacterie intestinală considerată în general comensală. Această bacterie produce peptide care, prin secvențele lor de aminoacizi, prezintă un mimetism molecular cu proteinele mielinei, putând astfel declanșa un răspuns autoimun. 37 Mai multe studii clinice sugerează că sensibilitatea la gluten poate juca un rol în apariția sau agravarea SM, în timp ce o dietă fără gluten poate duce la o reducere semnificativă a simptomelor. 38 În plus, disfuncția mitocondrială este considerată unul dintre posibilii factori-cheie ai progresiei SM, deoarece perturbarea aprovizionării cu energie reduce capacitatea celulelor nervoase de a produce ATP – or ATP-ul joacă un rol fundamental în stocarea și transferul energiei între celule. 38–39
6. Diabetul de tip 1
Diabetul de tip 1 apare atunci când sistemul imunitar atacă și distruge celulele beta ale pancreasului, ceea ce duce la o producție insuficientă de insulină. Diabetul de tip 1 poate fi asociat cu numeroase polimorfisme HLA și cu cel puțin 40 de variații genetice non-HLA 40. Se pare că funcția afectată a barierei intestinale, utilizarea antibioticelor, perturbarea microbiomului intestinal, precum și glutenul joacă toate un rol în apariția sa. 41–44
7. Boala inflamatorie intestinală
Boala inflamatorie intestinală (BII) este un termen generic folosit pentru a descrie afecțiunile inflamatorii cronice ale tractului gastrointestinal, incluzând boala Crohn și colita ulcerativă. Persoanele care suferă de BII prezintă o disbioză intestinală semnificativă, inclusiv un nivel crescut de bacterii și fungi patogeni oportuniști 45. Nu este de mirare, așadar, că și utilizarea antibioticelor se corelează puternic cu BII. 46 Sensibilitatea la gluten non-celiacă poate juca, de asemenea, un rol în apariția BII, deoarece declanșează un răspuns inflamator în intestin 47. Inhibitorii de alfa-amilază/tripsină non-glutenici, prezenți în grâu și în alte cereale, pot contribui, la rândul lor, la bolile intestinale autoimune prin activarea receptorului toll-like 4, o proteină implicată în activarea sistemului imunitar, ceea ce duce la supraexprimarea citokinelor proinflamatorii. 48
8. Lupusul
Lupusul eritematos sistemic (LES), denumit de obicei simplu „lupus”, este o boală autoimună care provoacă o inflamație severă și persistentă și duce la leziuni tisulare în mai multe organe. Asemenea multor altor boli autoimune, și lupusul se asociază cu modificări ale microbiomului intestinal, inclusiv o diversitate bacteriană redusă și o creștere a numărului de patogeni oportuniști 49. Boala se caracterizează, de asemenea, printr-o hipersensibilitate față de microbii intestinali normali. Lipopolizaharidul (LPS) și acidul lipoteicoic (LTA) sunt componente structurale ale peretelui celular al bacteriilor intestinale Gram-negative, respectiv Gram-pozitive, care au un efect proinflamator și imunomodulator. În special în cazul nivelurilor crescute de LPS s-a evidențiat o legătură cu apariția LES, deoarece acesta poate intensifica inflamația sistemică și poate favoriza activarea autoimună. 50 Anomaliile căilor inflamatorii, inclusiv inflamazomii NLRP3 și AIM2, pot contribui și ele la apariția lupusului. 51
9. Sindromul Sjögren
Sindromul Sjögren este o boală de origine autoimună care afectează în principal glandele lacrimale și salivare, ducând la o producție scăzută de lacrimi și salivă și, prin urmare, la uscarea ochilor și a gurii. Se asociază frecvent cu alte boli autoimune, precum artrita reumatoidă sau lupusul eritematos sistemic. Potrivit cercetărilor, pacienții cu sindrom Sjögren pot prezenta un răspuns inflamator intestinal crescut la gluten, ceea ce sugerează că consumul de gluten poate contribui la apariția sau agravarea bolii 52. În plus, analizele microbiomului au evidențiat o proporție crescută de patogeni oportuniști în acest grup de pacienți, ceea ce indică o perturbare a echilibrului florei intestinale.
Cum putem preveni apariția bolilor autoimune
Deși nu ne putem schimba predispoziția genetică, putem în schimb reduce riscul propriu (și al copiilor noștri) de boli autoimune, minimizând expunerea la factorii de mediu care „aprind” procesele autoimune.
Reducerea utilizării antibioticelor
Nu există îndoială că, în societatea noastră, antibioticele sunt folosite nejustificat de des. Utilizarea excesivă a antibioticelor poate contribui la apariția bolilor autoimune prin faptul că privează organismul de expunerea la microbii necesari formării imunității și modifică microbiota intestinală. Din păcate, cercetările arată că medicii continuă să prescrie antibiotice în cazuri care ar putea fi evitate, așa că, pentru a minimiza utilizarea antibioticelor, decizia conștientă ne revine nouă 53. Să limităm utilizarea antibioticelor doar la situațiile în care sunt absolut necesare, ținând cont de faptul că antibioticele sunt ineficiente în cazul infecțiilor virale, precum gripa, precum și în cazul multor răceli și infecții ale căilor respiratorii superioare.
Să creștem expunerea la bacterii în primii ani de viață
În timp ce, în perioada de sugar și în copilărie, un mediu excesiv de steril poate favoriza apariția ulterioară a bolilor autoimune, o expunere mai mare la microbi poate reduce semnificativ acest risc.
- Folosiți produse de curățenie „verzi” acasă. Înlocuiți produsele de curățenie încărcate cu substanțe antimicrobiene sintetice cu produse naturale, pe bază de enzime și de uleiuri esențiale; produsele de curățenie sintetice, precum triclosanul, perturbă microbiota intestinală și pot afecta răspunsul imun al organismului 54. Triclosanul provoacă și disfuncție mitocondrială, care contribuie, la rândul ei, la apariția bolilor autoimune. 55
- Petreceți mai mult timp în aer liber. Timpul petrecut în natură expune organismul la cei mai diverși microbi, ceea ce ajută la formarea unui sistem imunitar puternic. 56
- O locuință împărțită cu un câine se asociază, de asemenea, cu un nivel mai scăzut al alergiilor la copii, dacă aceștia intră în contact cu animalul încă din perioada de sugar. 57
Este important de subliniat că expunerea la bacterii trebuie să fie prezentă în mod continuu pentru ca, în copilărie, să se dezvolte un sistem imunitar sănătos. La copiii care trăiesc în condiții hiperigienice și care intră doar ocazional în contact cu animalele de companie, într-un astfel de mediu se agravează de fapt afecțiunile inflamatorii și alergice, probabil pentru că sistemul lor imunitar nu este capabil să facă față încărcăturii bruște de microbi și de subproduse microbiene. Expunerea microbiană crescută la vârsta adultă nu oferă același nivel de protecție imună ca în copilărie. Totuși, respectarea recomandărilor prezentate aici ajută la menținerea unei flore intestinale mai sănătoase, care joacă un rol decisiv în protecția împotriva bolilor autoimune.
Evitați alimentele procesate
Alimentele procesate favorizează bolile autoimune prin afectarea mecanismelor metabolice și imunologice 58. Pe lângă evitarea alimentelor procesate, identificarea și eliminarea alimentelor care declanșează inflamația, precum glutenul, pot ajuta, de asemenea, la prevenirea bolilor autoimune. 44
Eliminați substanțele toxice
Evitarea toxinelor de mediu este esențială pentru reducerea riscului proceselor autoimune. Apa de la robinet este plină de impurități de mediu, așa că poate merita să investiți într-un filtru de apă de bună calitate pentru apa de băut și de baie. În locul vaselor de gătit din aluminiu sau teflon, care eliberează metale grele și substanțe chimice toxice în alimente, folosiți vase din fontă, din fontă emailată sau din oțel inoxidabil. În cele din urmă, asigurați-vă că locuința dumneavoastră nu este o sursă de mucegai sau de micotoxine; aceste impurități afectează semnificativ funcționarea sistemului imunitar și pot favoriza apariția bolilor autoimune.
Figura 4: Prevenirea apariției bolilor autoimune
Efectul protector al alăptării
Cercetările arată că alăptarea are un efect protector puternic împotriva apariției bolilor autoimune la copii. Prin transferul de celule imune de la mamă la sugar, laptele matern modelează dezvoltarea sistemului imunitar al copilului și induce o toleranță imună care poate reduce riscul viitor de boli autoimune. În mod interesant, combinația dintre alăptare și frecventarea creșei se asociază cu un risc redus de diabet de tip 1, în timp ce îngrijirea la creșă fără alăptare este legată de un risc crescut al bolii 59. Această constatare sugerează că alăptarea și expunerea la microbii din mediu acționează sinergic asupra dezvoltării sistemului imunitar al copilului.
Factorii genetici care influențează autoimunitatea
Bolile autoimune apar dintr-o combinație de factori genetici și de mediu. Gândiți-vă la genetică precum la un combustibil, iar la mediu precum la o brichetă. Variațiile specifice ale genelor, denumite în literatura științifică polimorfisme, pun bazele autoimunității prin modificarea reglării celulelor imune. Factorii de mediu interacționează cu aceste gene, aprinzând combustibilul și activând boala autoimună. Cercetările au identificat o mână de polimorfisme genetice și de factori de mediu care declanșează bolile autoimune. Polimorfismele antigenului leucocitar uman (HLA) sunt cei mai bine cunoscuți factori de risc genetici ai bolilor autoimune 60. Sistemul HLA joacă un rol decisiv în prezentarea antigenelor (toxine sau alte substanțe străine) către sistemul imunitar. Polimorfismele genelor HLA pot afecta răspunsul imun la antigene, favorizând astfel autoimunitatea. HLA-DQ2 și HLA-DQ8 sunt bine cunoscute pentru rolul lor în boala celiacă. HLA-DRB1 este legat de artrita reumatoidă, iar HLA-B27 de spondiloartrită. Variațiile genelor citokinelor pot crește, de asemenea, riscul de boală autoimună prin producerea unei cantități excesive de molecule proinflamatorii 61. Este important de subliniat că aceste gene cresc riscul de apariție a bolilor autoimune, dar nu garantează dezvoltarea acestora.
Abordarea bolilor AI cu instrumentele medicinei funcționale
Abordarea din medicina funcțională, care include tehnici legate de stilul de viață, poate ameliora simptomele și poate, potențial, inversa procesul autoimun.
Regenerarea sistemului intestinal
Regenerarea sistemului intestinal este un element esențial al abordării bolilor autoimune. Pe lângă o dietă antiinflamatorie, care favorizează formarea unei flore intestinale sănătoase, și probioticele pot fi de folos. Studiile pe subiecți umani au arătat că probioticele atenuează severitatea clinică a artritei reumatoide, ameliorează simptomele și îmbunătățesc calitatea vieții în SM. 62–63
Aport maxim de nutrienți
Asigurarea unui aport optim al nutrienților necesari sistemului imunitar poate, de asemenea, ameliora simptomele bolilor autoimune. Vitamina A, prezentă în ficat și în gălbenușul de ou, modulează benefic sistemul imunitar și microbiota intestinală în bolile autoimune. Vitamina D, provenită din expunerea la soare și din peștii grași de apă rece, ajută la menținerea unei bariere intestinale sănătoase, oferind astfel protecție împotriva sistemului intestinal permeabil. Zincul, prezent în carne și în carnea de pasăre, influențează maturarea limfocitelor T efectoare și reglatoare, în timp ce seleniul reduce anticorpii TPO (tiroid-peroxidază) la pacienții care suferă de boală tiroidiană autoimună 64–65. În cele din urmă, acizii grași omega-3 EPA și DHA ajută la menținerea echilibrului inflamator în organism, în timp ce glutationul, principalul antioxidant al organismului, protejează împotriva bolilor autoimune prin reglarea fină a răspunsului imun înnăscut.
Tratarea infecțiilor
Infecțiilor deja existente, precum boala Lyme, H. pylori și citomegalovirusul, adesea nu li se acordă suficientă atenție, deși pot juca un rol decisiv în apariția bolilor autoimune. Dacă tratați aceste infecții împreună cu un specialist în sănătate, acest lucru vă poate ajuta să avansați în procesul de recuperare.
Reducerea stresului la un nivel minim
Reducerea stresului se poate realiza în numeroase moduri: unii o gestionează prin mișcare fizică, alții fac exerciții de respirație speciale, în timp ce alții preferă să se dedice hobby-urilor îndrăgite, precum cititul și pictura. Care tehnică de reducere a stresului funcționează cel mai bine pentru fiecare depinde în primul rând de preferințele personale; totuși, merită ca fiecare să ia în considerare introducerea meditației în viața sa. Este dovedit științific că meditația reduce stresul și reprogramează creierul pentru a face față mai bine oricărei provocări pe care i-o pune viața.
Reglarea ritmului circadian, mai mult somn
Optimizați-vă ritmul circadian prin menținerea unui ciclu constant de somn/veghe, prin somnul într-o cameră complet întunecată și prin evitarea expunerii la lumina albastră cu cel puțin o oră înainte de culcare, pentru a păstra producția de melatonină. Luați în considerare și alimentația limitată în timp, o strategie prin care restrângeți consumul de alimente, în fiecare zi, la o fereastră de timp bine definită, de exemplu între orele 8 dimineața și 6 seara. Potrivit cercetărilor, această practică sincronizează ritmul nostru circadian, ceea ce duce la o sănătate mai bună. 66
Figura 5: Abordarea bolii autoimune prin medicina funcțională
Căutați cauzele din spatele simptomelor dumneavoastră?
Abordarea funcțională vă ajută să înțelegeți ce se află în spatele simptomelor dumneavoastră — și vă oferă un plan personalizat, ca să vă simțiți din nou bine.
Referințe
70 referințeSurse
[1]M. D. Rosenblum, K. A. Remedios, and A. K. Abbas, “Mechanisms of human autoimmunity,” J. Clin. Invest., vol. 125, no. 6, pp. 2228–2233, June 2015, DOI: https://doi.org/10.1172/JCI78088
[2]A. Jäger and V. K. Kuchroo, “Effector and regulatory T cell subsets in autoimmunity and tissue inflammation,” Scand. J. Immunol., vol. 72, no. 3, pp. 173–184, Sept. 2010, DOI: https://doi.org/10.1111/j.1365-3083.2010.02432.x
[3]“Autoimmune Diseases” https://www.niehs.nih.gov/health/topics/conditions/autoimmune/index.cfm#footnote1
[4]A. S. Wilhelmson et al., “Testosterone is an endogenous regulator of BAFF and splenic B cell number,” Nat. Commun., vol. 9, p. 2067, May 2018, DOI: https://doi.org/10.1038/s41467-018-04408-0
[5]L. Campisi, G. Barbet, Y. Ding, E. Esplugues, R. A. Flavell, and J. M. Blander, “Apoptosis in response to microbial infection induces autoreactive TH17 cells,” Nat. Immunol., vol. 17, no. 9, pp. 1084–1092, Sept. 2016, DOI: https://doi.org/10.1038/ni.3512
[6]M. C. Opazo et al., “Intestinal Microbiota Influences Non-intestinal Related Autoimmune Diseases,” Front. Microbiol., vol. 9, p. 432, 2018, DOI: https://doi.org/10.3389/fmicb.2018.00432
[7]A. Lerner, R. Aminov, and T. Matthias, “Dysbiosis May Trigger Autoimmune Diseases via Inappropriate Post-Translational Modification of Host Proteins,” Front. Microbiol., vol. 7, p. 84, Feb. 2016, DOI: https://doi.org/10.3389/fmicb.2016.00084
[8]Q. Mu, J. Kirby, C. M. Reilly, and X. M. Luo, “Leaky Gut As a Danger Signal for Autoimmune Diseases,” Front. Immunol., vol. 8, p. 598, May 2017, DOI: https://doi.org/10.3389/fimmu.2017.00598
[9]S. Manfredo Vieira et al., “Translocation of a gut pathobiont drives autoimmunity in mice and humans ewfsfasd,” Science, vol. 359, no. 6380, pp. 1156–1161, Mar. 2018, DOI: https://doi.org/10.1126/science.aar7201
[10]J. Neu and J. Rushing, “Cesarean versus Vaginal Delivery: Long term infant outcomes and the Hygiene Hypothesis,” Clin. Perinatol., vol. 38, no. 2, pp. 321–331, June 2011, DOI: https://doi.org/10.1016/j.clp.2011.03.008
[11]A. Sevelsted, J. Stokholm, K. Bønnelykke, and H. Bisgaard, “Cesarean Section and Chronic Immune Disorders,” Pediatrics, vol. 135, no. 1, pp. e92–e98, 0 2015, DOI: https://doi.org/10.1542/peds.2014-0596
[12]K. M. Pollard, D. M. Cauvi, C. B. Toomey, P. Hultman, and D. H. Kono, “Mercury-induced inflammation and autoimmunity,” Biochim. Biophys. Acta BBA - Gen. Subj., vol. 1863, no. 12, p. 129299, 0 2019, DOI: https://doi.org/10.1016/j.bbagen.2019.02.001
[13]D. Kharrazian, “The Potential Roles of Bisphenol A (BPA) Pathogenesis in Autoimmunity,” Autoimmune Dis., vol. 2014, p. e743616, Apr. 2014, DOI: https://doi.org/10.1155/2014/743616
[14]“Oral exposure to dibutyl phthalate exacerbates chronic lymphocytic thyroiditis through oxidative stress in female Wistar rats | Scientific Reports” https://www.nature.com/articles/s41598-017-15533-z
[15]C. Barragán-Martínez, C. A. Speck-Hernández, G. Montoya-Ortiz, R. D. Mantilla, J.-M. Anaya, and A. Rojas-Villarraga, “Organic Solvents as Risk Factor for Autoimmune Diseases: A Systematic Review and Meta-Analysis,” PLoS ONE, vol. 7, no. 12, p. e51506, Dec. 2012, DOI: https://doi.org/10.1371/journal.pone.0051506
[16]H. Okada, C. Kuhn, H. Feillet, and J.-F. Bach, “The ‘hygiene hypothesis’ for autoimmune and allergic diseases: an update,” Clin. Exp. Immunol., vol. 160, no. 1, pp. 1–9, Apr. 2010, DOI: https://doi.org/10.1111/j.1365-2249.2010.04139.x
[17]A. Lerner, Y. Shoenfeld, and T. Matthias, “Adverse effects of gluten ingestion and advantages of gluten withdrawal in nonceliac autoimmune disease,” Nutr. Rev., vol. 75, no. 12, pp. 1046–1058, 2017, DOI: https://doi.org/10.1093/nutrit/nux054
[18]E. S. Raveche et al., “Evidence of Borrelia Autoimmunity-Induced Component of Lyme Carditis and Arthritis,” J. Clin. Microbiol., vol. 43, no. 2, pp. 850–856, Feb. 2005, DOI: https://doi.org/10.1128/JCM.43.2.850-856.2005
[19]K. Strle et al., “T-Helper 17 Cell Cytokine Responses in Lyme Disease Correlate With Borrelia burgdorferi Antibodies During Early Infection and With Autoantibodies Late in the Illness in Patients With Antibiotic-Refractory Lyme Arthritis,” Clin. Infect. Dis. Off. Publ. Infect. Dis. Soc. Am., vol. 64, no. 7, pp. 930–938, Apr. 2017, DOI: https://doi.org/10.1093/cid/cix002
[20]Y. Hou et al., “Meta-analysis of the correlation between Helicobacter pylori infection and autoimmune thyroid diseases,” Oncotarget, vol. 8, no. 70, pp. 115691–115700, Dec. 2017, DOI: https://doi.org/10.18632/oncotarget.22929
[21]M. Vanheusden et al., “Cytomegalovirus infection exacerbates autoimmune mediated neuroinflammation,” Sci. Rep., vol. 7, no. 1, Art. no. 1, 2017, DOI: https://doi.org/10.1038/s41598-017-00645-3
[22]M. Sadeghian et al., “Mitochondrial dysfunction is an important cause of neurological deficits in an inflammatory model of multiple sclerosis,” Sci. Rep., vol. 6, p. 33249, Sept. 2016, DOI: https://doi.org/10.1038/srep33249
[23]L. López-López et al., “Mitochondrial DNA damage is associated with damage accrual and disease duration in patients with Systemic Lupus Erythematosus,” Lupus, vol. 23, no. 11, pp. 1133–1141, Oct. 2014, DOI: https://doi.org/10.1177/0961203314537697
[24]L. Stojanovich and D. Marisavljevich, “Stress as a trigger of autoimmune disease,” Autoimmun. Rev., vol. 7, no. 3, pp. 209–213, 2008, DOI: https://doi.org/10.1016/j.autrev.2007.11.007
[25]M.-A. Bellavance and S. Rivest, “The HPA – Immune Axis and the Immunomodulatory Actions of Glucocorticoids in the Brain,” Front. Immunol., vol. 5, p. 136, Mar. 2014, DOI: https://doi.org/10.3389/fimmu.2014.00136
[26]A. Magrini et al., “Shift work and autoimmune thyroid disorders,” Int. J. Immunopathol. Pharmacol., vol. 19, no. 4 Suppl, pp. 31–36, Oct. 2006 https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17291404/
[27]K. Yoshida, T. Hashimoto, Y. Sakai, and A. Hashiramoto, “Involvement of the Circadian Rhythm and Inflammatory Cytokines in the Pathogenesis of Rheumatoid Arthritis,” J. Immunol. Res., vol. 2014, p. e282495, May 2014, DOI: https://doi.org/10.1155/2014/282495
[28]C. E. Sutton et al., “Loss of the molecular clock in myeloid cells exacerbates T cell-mediated CNS autoimmune disease,” Nat. Commun., vol. 8, no. 1, Art. no. 1, 2017, DOI: https://doi.org/10.1038/s41467-017-02111-0
[29]V. C. Kok et al., “Risk of Autoimmune Disease in Adults with Chronic Insomnia Requiring Sleep-Inducing Pills: A Population-Based Longitudinal Study,” J. Gen. Intern. Med., vol. 31, no. 9, pp. 1019–1026, Sept. 2016, DOI: https://doi.org/10.1007/s11606-016-3717-z
[30]Y.-H. Hsiao et al., “Sleep Disorders and Increased Risk of Autoimmune Diseases in Individuals without Sleep Apnea,” Sleep, vol. 38, no. 4, pp. 581–586, 0 2015, DOI: https://doi.org/10.5665/sleep.4574
[31]J. Amil Dias, “Celiac Disease: What Do We Know in 2017?,” GE Port. J. Gastroenterol., vol. 24, no. 6, pp. 275–278, Nov. 2017, DOI: https://doi.org/10.1159/000479881
[32]R. Valentino et al., “Prevalence of Coeliac Disease in Patients with Thyroid Autoimmunity,” Horm. Res. Paediatr., vol. 51, no. 3, pp. 124–127, 1999, DOI: https://doi.org/10.1159/000023344
[33]R. Krysiak, W. Szkróbka, and B. Okopień, “The Effect of Gluten-Free Diet on Thyroid Autoimmunity in Drug-Naïve Women with Hashimoto’s Thyroiditis: A Pilot Study,” Exp. Clin. Endocrinol. Diabetes Off. J. Ger. Soc. Endocrinol. Ger. Diabetes Assoc., vol. 127, no. 7, pp. 417–422, July 2019, DOI: https://doi.org/10.1055/a-0653-7108
[34]S. Li, Y. Yu, Y. Yue, Z. Zhang, and K. Su, “Microbial Infection and Rheumatoid Arthritis,” J. Clin. Cell. Immunol., vol. 4, no. 6, p. 174, Dec. 2013, DOI: https://doi.org/10.4172/2155-9899.1000174
[35]E. Cekanaviciute et al., “Gut bacteria from multiple sclerosis patients modulate human T cells and exacerbate symptoms in mouse models,” Proc. Natl. Acad. Sci. U. S. A., vol. 114, no. 40, pp. 10713–10718, Oct. 2017, DOI: https://doi.org/10.1073/pnas.1711235114
[36]T. O. Kirby and J. Ochoa-Repáraz, “The Gut Microbiome in Multiple Sclerosis: A Potential Therapeutic Avenue,” Med. Sci., vol. 6, no. 3, p. 69, Aug. 2018, DOI: https://doi.org/10.3390/medsci6030069
[37]L. E. Hughes et al., “Cross-reactivity between related sequences found in Acinetobacter sp., Pseudomonas aeruginosa, myelin basic protein and myelin oligodendrocyte glycoprotein in multiple sclerosis,” J. Neuroimmunol., vol. 144, no. 1–2, pp. 105–115, 2003, DOI: https://doi.org/10.1016/s0165-5728(03)00274-1
[38]H. L. Thomsen, E. B. Jessen, M. Passali, and J. L. Frederiksen, “The role of gluten in multiple sclerosis: A systematic review,” Mult. Scler. Relat. Disord., vol. 27, pp. 156–163, Jan. 2019, DOI: https://doi.org/10.1016/j.msard.2018.10.019
[39]G. Campbell and D. J. Mahad, “Mitochondrial dysfunction and axon degeneration in progressive multiple sclerosis,” FEBS Lett., vol. 592, no. 7, pp. 1113–1121, 2018, DOI: https://doi.org/10.1002/1873-3468.13013
[40]J. C. Barrett et al., “Genome-wide association study and meta-analysis find that over 40 loci affect risk of type 1 diabetes,” Nat. Genet., vol. 41, no. 6, pp. 703–707, June 2009, DOI: https://doi.org/10.1038/ng.381
[41]M. Secondulfo et al., “Ultrastructural mucosal alterations and increased intestinal permeability in non-celiac, type I diabetic patients,” Dig. Liver Dis. Off. J. Ital. Soc. Gastroenterol. Ital. Assoc. Study Liver, vol. 36, no. 1, pp. 35–45, 2004, DOI: https://doi.org/10.1016/j.dld.2003.09.016
[42]F. R. C. Costa et al., “Gut microbiota translocation to the pancreatic lymph nodes triggers NOD2 activation and contributes to T1D onset,” J. Exp. Med., vol. 213, no. 7, pp. 1223–1239, June 2016, DOI: https://doi.org/10.1084/jem.20150744
[43]B. Boursi, R. Mamtani, K. Haynes, and Y.-X. Yang, “The effect of past antibiotic exposure on diabetes risk,” Eur. J. Endocrinol., vol. 172, no. 6, pp. 639–648, June 2015, DOI: https://doi.org/10.1530/EJE-14-1163
[44]M. Haupt-Jorgensen, L. J. Holm, K. Josefsen, and K. Buschard, “Possible Prevention of Diabetes with a Gluten-Free Diet,” Nutrients, vol. 10, no. 11, p. E1746, 2018, DOI: https://doi.org/10.3390/nu10111746
[45]“Fungal microbiota dysbiosis in IBD | Gut” https://gut.bmj.com/content/66/6/1039
[46]“Antibiotics exposure and risk of inflammatory bowel disease: a systematic review: Scandinavian Journal of Gastroenterology: Vol 53, No 1” https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/00365521.2017.1386711
[47]H. H. Herfarth, C. F. Martin, R. S. Sandler, M. D. Kappelman, and M. D. Long, “Prevalence of a gluten free diet and improvement of clinical symptoms in patients with inflammatory bowel diseases,” Inflamm. Bowel Dis., vol. 20, no. 7, pp. 1194–1197, July 2014, DOI: https://doi.org/10.1097/MIB.0000000000000077
[48]V. F. Zevallos et al., “Nutritional Wheat Amylase-Trypsin Inhibitors Promote Intestinal Inflammation via Activation of Myeloid Cells,” Gastroenterology, vol. 152, no. 5, pp. 1100-1113.e12, Apr. 2017, DOI: https://doi.org/10.1053/j.gastro.2016.12.006
[49]X. M. Luo et al., “Gut Microbiota in Human Systemic Lupus Erythematosus and a Mouse Model of Lupus,” Appl. Environ. Microbiol., vol. 84, no. 4, pp. e02288-17, DOI: https://doi.org/10.1128/AEM.02288-17
[50]Q. Mu, H. Zhang, and X. M. Luo, “SLE: Another Autoimmune Disorder Influenced by Microbes and Diet?,” Front. Immunol., vol. 6, p. 608, 2015, DOI: https://doi.org/10.3389/fimmu.2015.00608
[51]D. P. Sester et al., “Deficient NLRP3 and AIM2 Inflammasome Function in Autoimmune NZB Mice,” J. Immunol. Baltim. Md 1950, vol. 195, no. 3, pp. 1233–1241, 2015, DOI: https://doi.org/10.4049/jimmunol.1402859
[52]M. Lidén, G. Kristjánsson, S. Valtýsdóttir, and R. Hällgren, “Gluten sensitivity in patients with primary Sjögren’s syndrome,” Scand. J. Gastroenterol., vol. 42, no. 8, pp. 962–967, 2007, DOI: https://doi.org/10.1080/00365520701195345
[53]“Factors associated with antibiotic prescriptions for the viral origin diseases in office-based practices, 2006–2012” https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5542152/
[54]L. M. Weatherly and J. A. Gosse, “Triclosan Exposure, Transformation, and Human Health Effects,” J. Toxicol. Environ. Health B Crit. Rev., vol. 20, no. 8, pp. 447–469, 2017, DOI: https://doi.org/10.1080/10937404.2017.1399306
[55]L. M. Weatherly et al., “Antimicrobial agent triclosan disrupts mitochondrial structure, revealed by super-resolution microscopy, and inhibits mast cell signaling via calcium modulation,” Toxicol. Appl. Pharmacol., vol. 349, pp. 39–54, June 2018, DOI: https://doi.org/10.1016/j.taap.2018.04.005
[56]“Regulation of the immune system by biodiversity from the natural environment: An ecosystem service essential to health | PNAS” https://www.pnas.org/doi/10.1073/pnas.1313731110
[57]D. J. Stoltz et al., “Specific Patterns of Allergic Sensitization in Early Childhood and Asthma & Rhinitis Risk,” Clin. Exp. Allergy J. Br. Soc. Allergy Clin. Immunol., vol. 43, no. 2, pp. 233–241, Feb. 2013, DOI: https://doi.org/10.1111/cea.12050
[58]A. Manzel, D. N. Muller, D. A. Hafler, S. E. Erdman, R. A. Linker, and M. Kleinewietfeld, “Role of ‘Western Diet’ in Inflammatory Autoimmune Diseases,” Curr. Allergy Asthma Rep., vol. 14, no. 1, p. 404, Jan. 2014, DOI: https://doi.org/10.1007/s11882-013-0404-6
[59]K. Hall, B. Frederiksen, M. Rewers, and J. M. Norris, “Daycare Attendance, Breastfeeding, and the Development of Type 1 Diabetes: The Diabetes Autoimmunity Study in the Young,” BioMed Res. Int., vol. 2015, p. e203947, Mar. 2015, DOI: https://doi.org/10.1155/2015/203947
[60]G. Bodis, V. Toth, and A. Schwarting, “Role of Human Leukocyte Antigens (HLA) in Autoimmune Diseases,” Rheumatol. Ther., vol. 5, no. 1, pp. 5–20, Mar. 2018, DOI: https://doi.org/10.1007/s40744-018-0100-z
[61]K. Vandenbroeck, “Cytokine Gene Polymorphisms and Human Autoimmune Disease in the Era of Genome-Wide Association Studies,” J. Interferon Cytokine Res., vol. 32, no. 4, pp. 139–151, Apr. 2012, DOI: https://doi.org/10.1089/jir.2011.0103
[62]E. Kouchaki et al., “Clinical and metabolic response to probiotic supplementation in patients with multiple sclerosis: A randomized, double-blind, placebo-controlled trial,” Clin. Nutr. Edinb. Scotl., vol. 36, no. 5, pp. 1245–1249, Oct. 2017, DOI: https://doi.org/10.1016/j.clnu.2016.08.015
[63]B. Zamani et al., “Clinical and metabolic response to probiotic supplementation in patients with rheumatoid arthritis: a randomized, double-blind, placebo-controlled trial,” Int. J. Rheum. Dis., vol. 19, no. 9, pp. 869–879, Sept. 2016, DOI: https://doi.org/10.1111/1756-185X.12888
[64]A. Sanna, D. Firinu, P. Zavattari, and P. Valera, “Zinc Status and Autoimmunity: A Systematic Review and Meta-Analysis,” Nutrients, vol. 10, no. 1, p. 68, Jan. 2018, DOI: https://doi.org/10.3390/nu10010068
[65]R. Gärtner, B. C. H. Gasnier, J. W. Dietrich, B. Krebs, and M. W. A. Angstwurm, “Selenium Supplementation in Patients with Autoimmune Thyroiditis Decreases Thyroid Peroxidase Antibodies Concentrations,” J. Clin. Endocrinol. Metab., vol. 87, no. 4, pp. 1687–1691, 0 2002, DOI: https://doi.org/10.1210/jcem.87.4.8421
[66]V. D. Longo and S. Panda, “Fasting, Circadian Rhythms, and Time-Restricted Feeding in Healthy Lifespan,” Cell Metab., vol. 23, no. 6, pp. 1048–1059, June 2016, DOI: https://doi.org/10.1016/j.cmet.2016.06.001
